Constantin Dinu Ilea

By admin • portret • 1 Jan 2012

Constantin Dinu Ilea s-a născut în anul 1910, într-un sat aproape de Cluj  și s-a stins din viață la 83 de ani, în 1993. A studiat la Școala și la Academia de Arte Frumoase din Cluj, unde va și predă după terminarea studiilor în 1937. Publică desene în Tribuna, ABC, Gazeta Satului și realizează coperte de carte. În perioada 1934 – ’44 este trimis pe front, iar experiențele din timpul războiului îi vor influența viața și opera.
După debutul expozițional din 1934, participă la numeroase expoziții organizate de către Uniunea Artiștilor Plastici, și are chiar 3 expoziții personale la Cluj. I-a avut ca și colegi în cadrul UAP pe Romul Ladea, Lucia Piso, Coriolan Munteanu, Mircea Spătaru și Ana Lupaș. Au scris despre el Negoiță Lăptoiu, Ion Vlasiu, Murádin Jenö, Vasile Radu, Alexandra Rus și Mircea Ţoca.
Stilul său artistic îmbină geometria, tradiția bizantină și cea populară. Opera sa este ordonată, construită arhitectonic, închisă, fermă, puternică, cu influențe constructiviste. Ca și Brâncuși, pe care îl admiră, stilizează elemente figurative, esențializând fiecare obiect. Ion Vlasiu scria în 1939 despre Ilea că este important pentru el caracterul temei, iar temele preferate de artist sunt cele cu specific românesc – reprezentate de lumea satului sau de personalități.

 

Portretul lui Constantin Brancusi

Portretul lui Constantin Brâncuși

 

 

Tags: , , ,

Comments are closed.